Carnetul de conducere

Urmăresc îndeaproape grupul românilor rezidenți în Emiratele Arabe Unite de pe Yahoo! – Emirates Romanians. Unul din ultimele subiecte dezbătute este acela legat de obținerea permisului de conducere în Emirate.

Concluzia la care am ajuns este că în Dubai și Sharjah, acesta poate fi obținut simplu, pe baza carnetului din țară. Fără nici un examen de conducere fie teoretic sau practic. Ca acte sunt necesare permisul din țară în original și pașaportul pe care să fie aplicată viza de rezident. Mai e necesară și vizita medicală – foarte sumară, dacă e să comparăm cu ce e în țară – examenul la ochi și o picătură de sânge pentru a identifica grupa sanguină. Și cam atât – în câteva ore veți putea avea carnetul de conducere în mână.

Cât despre Abu Dhabi, Ajman și celelalte Emirate nu am date certe, dar bănuiesc că se aplică aceleași reguli.

Pentru cei cu viză de vizită sau de turist, aceștia pot folosi carnetul de conducere obținut în țară. Nu e necesar carnetul internațional. Dar mașinile ce pot fi conduse trebuie să fie închiriate.

Leave a Reply

Twitter Comments message